Campionatul National Buggy/Truggy 1/8 2017 se apropie
Anul competitional 2017 este in plina desfasurare si urmatoarea finala oficiala organizata de cluburile de modelism romane si FRMD, dedicata claselor Buggy/Truggy 1/8 Nitro, urmeaza sa se desfasoare la Satu-Mare in weekendul 15-16 Iulie.
Pista deja foarte apreciata RC OFFROAD RING Satu Mare, administrata de clubul sportiv NITRO-MANIA a fost deja pregatita si imbunatatita pentru finala Campionatului National.
Organizatorii au anuntat deja cea mai mare participare din ultimii 10 ani la aceste clase de concurs, unde cei mai buni piloti oficiali, licentiati la cluburile sportive romane, vor concura. In acest an, organizatorii vin cu o noutate exclusiva, anuntand deja participarea unui numar foarte vast de piloti din Austria si Ungaria, piloti de top din cadrul campionatelor Europene. Acestia au promis participarea demonstrativa si vor oferi suport tehnic si sfaturi tuturor pilotilor romani care vor avea nevoie.
Invitam pe aceasta cale publicul larg pentru a viziona o competitie foarte frumoasa cu modele care ating viteze de pana la 80km/h in regim offroad. Fum,zgomot,motorsport si multa pasiune.
Echipa Hpi Racing Romania, va fi prezenta cu stand de prezentare si suport tehnic pentru pilotii oficiali.
Va asteptam!